Inca de la inceputul lumii, omul a fost pus in situatia de a compensa inferioritatea sa fizica, inventand armele pentru a se apara impotriva animalelor sau pentru a le ataca. Pe rand, aceste arme au fost din lemn, piatra si ulterior din metal.
Cu 27 de secole i.e.n., in China Antica apar persoane desemnate special pentru invatarea manuirii armelor, stramosii antrenorilor de astazi. Cartile sacre ale Indiei Antice contineau referiri la principiile manuirii armelor, iar reprezentantii castelor sacerdotale incadrau aceste principii in categoria stiintelor transmise de divinitate, de catre zeul Brahma. Ca urmare, brahmanii au fost primii profesori de scrima. Ei dadeau lectii de arme in pietele publice. Cea mai veche dovada arheologica a existentei unor forme de practicare a exercitiilor cu armele a fost descoperita pe un basorelief din templul lui Ramses al III-lea, aflat la Medinet-Abou, Luxor-Egiptul de Sus, datand din anul 1190 i.e.n.
In Evul Mediu, romanii datoreaza cuceririle lor, manuirii armelor, practicarii scrimei. „Doctors armarum” invatau soldatii sa manuiasca armele. Acesti maestrii se bucurau de multa consideratie si erau adeseori obiectul unei mari distinctii. Armele romanilor, erau: pentru defensiva – scutul ; pentru ofensiva – lancea, sulita si spada. Scolile speciale de scrima, permit organizarea jocurilor de circ si a luptelor de gladiatori (duelul intre retieri si mirmiloni). Acestia au cunoscut o mare faima in timpul Imperiului. Francii aveau ca arme ofensive: o spada scurta si taioasa, sulita, francisca (o barda cu doua taisuri), maciuca si scarmasaxa (un fel de cutit mai mare). Ca arma defensiva, ei foloseau scutul, fara a se servi de casca si nici de platosa. De remarcat este ca, odata cu trecerea vremii, in afara de nobilime si burghezie, tot mai multi oameni din popor au inceput sa practice manuirea armelor albe, iar odata cu perfectionarea acestora, a tehnicii scrimei si a metodelor de invatare ale ei, apar si maestri profesori de scrima, care isi fac cunoscute metodele lor de pregatire, infiintand scoli si editand carti de specialitate.
Infiintarea primei academii a armelor a avut loc in anul 1547 cand „maestrii manuitori si scrimeri” ai orasului Paris primesc in scris din partea lui Carol al IX-lea, autorizatia de a se grupa in asociatii: „Academia maestrilor in fapte de arme” si „Academia Regelui”. In 1458, apare lucrarea lui Diego de Valera, iar in 1474 apare cartea despre tehnica si tactica scrimei spaniole, editata de Giacomo Pous si Petro de Torres. In secolul al XVIII-lea accentul se pune pe armele de impungere si aparare. Apare floreta, arma conventionala care permite dezvoltarea scrimei sportive, duelul de alta data transformandu-se in lupta sportiva.
Tot in acest secol se inventeaza masca, favorizand dezvoltarea scrimei ca ramura sportiva, eliminand astfel pericolul accidentelor si creand astfel posibilitatea imbogatirii gamei procedeelor de atac si de aparare. Incep de asemenea sa se foloseasca loviturile de oprire (coup darret) parazile si ripostele date in viteza. In secolul al XIX-lea in Germania si Austria se practica o scrima numai prin miscarile de rotatie ale pumnului, folosindu-se o arma cu tais de 60-70 cm.
Scrima devine un sport, in adevaratul sens al cuvantului, odata cu crearea de catre Pierre de Coubertin, el insusi practicant al scrimei, a Jocurilor Olimpice Moderne, la Atena in 1896. La aceasta prima editie au fost prezenti 13 scrimeri, reprezentand 4 tari, care s-au intrecut in probele de floreta si sabie, doar la individual.
In anul 1900, la Jocurile Olimpice de la Paris, este prezenta si proba de spada.
In anul 1921 sunt organizate primele Campionate Europene care, in anul 1936, sunt transformate in Campionate Mondiale.
Incepand cu anul 1924, cand este inclusa in programul olimpic proba de floreta feminin, dreptul fetelor de a practica scrima incepe sa fie recunoscut, dar paritatea baieti-fete se va finaliza mult mai tarziu.
In anul 1936 se foloseste pentru prima data aparatul electric de semnalizare a loviturilor, doar la proba de spada.
In anul 1955 sunt organizate primele Campionate Mondiale de Juniori si apare si floreta electrica, iar in anul 1989 este „electrificata” si sabia.
Spada feminina este introdusa la Campionatul Mondial din anul 1989 si participa la Jocurile Olimpice din Atlanta in anul 1996
Sabia feminina apare in 1998 si devine proba olimpica la Atena 2004, realizandu-se egalitatea dintre sexe.
In Romania in anul 1831, pastorul luteran Aurel Serai din Bucuresti , a avut prima initiativa de a infiinta o scoala particulara, cerand generalului Kiseleff autorizatia necesara infiintarii unei scoli particulare, care trebuia sa se numeasca „Institutul de educatie fizica si de studii pentru tinerii din neant”. Aceasta scoala urmand sa cuprinda cinci grupe de materii, printre care si scrima.
Federatia Internationala de Scrima a luat fiinta la 29 noiembrie 1913. Primul presedinte a fost belgianul Albert Feyerik. In prezent, Federatia Internationala de Scrima cuprinde 135 de federatii nationale afiliate (studiu facut in luna mai 2010).
In tara noastra, traditia armelor dobandita in secole de lupta pentru independenta si unitate nationala a fost transmisa din generatie in generatie, poporul nostru dovedindu-se inzestrat cu calitatile necesare practicarii cu maiestrie a scrimei. De aceea scrima, acceptata ca ramura sportiva, a fost prezenta in Romania aproape concomitent cu dezvoltarea sa in restul Europei. La inceputul secolului al XIX-lea, cand apar primele incercari de organizare a activitatilor cu caracter sportiv in mediul scolar, alaturi de gimnastica este impusa si practicarea scrimei.
Federatia Romana de Scrima a luat fiinta la 27 aprilie 1931.
Potrivit Institutului National de Statistica, in anul 2012 erau legitimati la FRS 1310 scrimeri.
Contributia adusa de scrima la palmaresul international al sportului romanesc
Evolutia valorica continuu ascendenta a scrimei romanesti, ca sistem integrator, si a celor direct implicati (sportivi, antrenori, tehnicieni, alti specialisti), ca subsisteme integrate, s-a materializat in obtinerea unui important numar de medalii la marile competitii internationale: Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale si Campionate Europene. Prima medalie mondiala a Federatiei Romane de Scrima a fost obtinuta de Maria Taitis (Vicol), argint la Campionatele Mondiale de Juniori, Luxemburg – 1956. Pana in prezent, numarul total de medalii aflat in palmaresul Federatiei Romane de Scrima este de 207. Aceste medalii au fost cucerite doar la seniori, la Campionatele Europene, Jocurile Europene, Campionatele Mondiale si Jocurile Olimpice. In ierarhiile anuale intocmite de forurile conducatoare ale sportului romanesc, scrima ocupa in mod constant o pozitie fruntasa, in primele 4-6 locuri, pe intreg ansamblul miscarii sportive nationale. Exceptia care intareste regula au fost anii 2003, 2005 si 2009 cand Federatia Romana de Scrima s-a clasat pe locul I.